Istoria safariului carpatic

În urmă cu peste un secol, pădurile protejate din jurul actualei stațiuni Bukovel – în apropierea localităților Yaremche, Mykulychyn, Tatariv, Polianytsia și Vorokhta – se numărau printre cele mai prestigioase domenii de vânătoare din Europa de Est. Acestea atrăgeau aristocrați cu titluri nobiliare: lorzi, conți și prinți aparținând unor dinastii europene renumite.

Un detaliu interesant: potrivit uneia dintre interpretări, numele localității Vorokhta provine din sanscrită și înseamnă „locul unde trăiesc mistreți”.

Carpații în locul Indiei: trofee regale

Principalul stăpân al acestor ținuturi era prințul Johann al III-lea de Liechtenstein. După trei expediții în Africa și două în India, acesta mărturisea cu entuziasm:

"Prețuiesc mai mult minunatul boncănit al cerbilor din Carpați decât vânătoarea de tigri din India."

Palatul prințului din apropierea localității Tatariv, construit în stilul unui chalet elvețian, a devenit centrul vieții aristocratice. Aici era păstrată o colecție unică de trofee de vânătoare. Printre cele mai cunoscute se numărau coarnele uriașe, cântărind 14 kilograme, ale unui cerb vânat de un lord englez pe versanții muntelui Kostrytsia. Acestea au devenit o adevărată legendă.

Tradiții de vânătoare și respect față de localnici

Sezonul de vânătoare de toamnă începea în septembrie, când cerbii se aflau în plină perioadă de împerechere. Oaspeții de viță nobilă păstrau doar coarnele drept trofee, ofereau pieile prințului, iar carnea era împărțită, potrivit tradiției, huțulilor din zonă, care contribuiau la organizarea vânătorilor.

În pădurile de aici se vânau nu doar cerbi și mistreți, ci și urși. Primăvara, aristocrații veneau pentru a asista la spectaculosul ritual de împerechere al cocoșilor de munte. În 1912, tocmai acest spectacol al naturii l-a adus la Mykulychyn pe Karl Franz Joseph de Habsburg, viitorul împărat al Austro-Ungariei.

Grija față de pădure

Pădurile carpatine aduceau venituri uriașe statului, astfel că erau îngrijite cu mare atenție. Iarna, animalele primeau hrană suplimentară, inclusiv sare și fân. Zonele cu arbuști fructiferi erau protejate, braconajul era pedepsit aspru, iar populațiile de prădători erau ținute sub control pentru a conserva ecosistemul unic al Carpaților.

Pe baza materialului semnat de Svitlana Flys, "Sub cerbul de aur: cum vânau în regiunea huțulă prinții, conții, lorzii europeni și conducătorii celui de-al Treilea Reich".