

Povestea lui Buk și a lui Yel își are rădăcinile în vechile legende ale Carpaților și ne dezvăluie o explicație fermecătoare a originii numelui muntelui Bukovel.
A fost odată, demult, pe vremea când mavkele pădurii vorbeau cu oamenii, îi ajutau să crească animale și să găsească plante tămăduitoare. Erau timpuri în care oamenii priveau cu respect fiecare fir de iarbă, înțelegeau foșnetul copacilor și cântecul râurilor de munte și nu tăiau niciun arbore fără încuviințarea Spiritului Pădurii. Atunci s-au întâlnit Buk, un tânăr din lumea oamenilor, și Yel, fiica Spiritului Pădurii. Băiatul a cucerit inima mavkei prin cântecul viorii sale și prin cunoașterea tainelor animalelor sălbatice. Iar poveștile despre viața oamenilor o fascinau la fel de mult.
Din clipa întâlnirii, cei doi au devenit nedespărțiți. Întâmpinau împreună primele raze ale dimineții, duceau animalele la păscut, culegeau ierburi parfumate, se scăldau în rouă și ascultau cântecul păsărilor. Yel îi dezvăluia lui Buk taine pe care niciun om nu le putea cunoaște. Dar bufnițele i-au dus vestea tatălui ei, Spiritul Pădurii. Acesta s-a înfuriat: deși făpturile pădurii trăiau în bună înțelegere cu oamenii, nu erau dispuse să le dezvăluie toate secretele lumii lor.
Spiritul Pădurii i-a interzis fiicei sale să mai urce pe pășunile alpine și să se apropie de casele oamenilor. Buk a căutat-o pretutindeni pe Yel, dar în zadar. La porunca stăpânului pădurii, Blud, duhul rătăcirii, îl abătea mereu din drum, conducându-l fie în desișuri de nepătruns, fie spre torente adânci și învolburate. În cele din urmă, tânărul a urcat pe Hoverla, cel mai înalt vârf al Carpaților, și a strigat: "Spirite al Pădurii, îți iubesc fiica! Lasă-ne să ne unim destinele!". Munții și pădurea au rămas în tăcere. Doar Vântul a început să vuiască: "Niciodată, niciodată un fiu al oamenilor nu va lua de soție o prințesă a pădurii. Dar dacă cei doi vor găsi împreună floarea de ferigă chiar în clipa înfloririi ei, vor putea rămâne împreună. Dacă vor ajunge prea târziu, se vor preface în picături de rouă și vor cădea pe pământ".
Buk, fiul oamenilor, și Yel, fiica pădurii, au căutat îndelung floarea de ferigă. Au găsit-o însă abia când floarea începea să se stingă. Cei doi îndrăgostiți s-au prefăcut în picături de rouă și au căzut pe pământ. Iar la răsărit, pe muntele pe care astăzi îl numim Bukovel, au crescut doi copaci: un fag falnic, cu o coroană bogată, și un molid înalt și zvelt.
Autorul textului: Vasyl Volochii
Notă
Legenda numelui muntelui Bukovel a fost creată de Vasyl Volochii, director artistic al stațiunii Bukovel timp de mulți ani, un om care cunoștea și simțea Carpații ca nimeni altul. Nu se limita la organizarea sărbătorilor, ci căuta și aduna mici fragmente autentice din viața și tradițiile huțulilor, pe care le transforma în povești vii, pline de poezie. În urmă cu câțiva ani, sufletul lui Vasyl și-a luat zborul spre Vyrii, tărâmul mitic al sufletelor. Însă, datorită darului său de povestitor, muntele Bukovel are acum propria legendă fermecată, care prinde din nou viață pe acest site.