Vizitatorii orașului Bukovel sunt obișnuiți să admire peisajele montane maiestuoase, să se bucure de pârtiile de schi și de infrastructura turistică dezvoltată. Însă puțini oameni își dau seama că în vecinătatea stațiunii, printre densele păduri carpatine, trăiește unul dintre cei mai grațioși și secretoși reprezentanți ai faunei locale – cerbul european, sau căprioara (Capreolus capreolus).
Căprioara nu este doar un locuitor al pădurilor carpatine. Este o ilustrare vie a conservării ecosistemului. Prezența sa indică o stare bună a mediului, iar animalul în sine a devenit un fel de simbol al echilibrului și armoniei naturale a regiunii montane.
Cine este o căprioară?
Căprioara, care este adesea numită în mod eronat „capră sălbatică”, aparține de fapt familiei cerbilor și este cel mai mic reprezentant al acesteia în Europa. Originea denumirii ucrainene „căprioară” are mai multe versiuni. Conform uneia dintre ele, este legată de asemănarea acestui animal cu o capră domestică – în primul rând, de fizic. O altă versiune indică forma caracteristică a ochilor – pupile înclinate, care dau impresia unei expresivități deosebite.
Aspect exterior și adaptări
Căprioara are o structură corporală grațioasă: picioare lungi și subțiri, o siluetă subțire și dimensiuni mici. Un individ adult cântărește de obicei 20-30 kg, iar înălțimea sa la greabăn ajunge la 70-80 cm. O trăsătură caracteristică este că crupa sa este mai înaltă decât greabănul, ceea ce conferă corpului o înclinare înainte și îl ajută să facă sărituri lungi și înalte. Aceasta este o adaptare extrem de importantă pentru deplasarea prin teren muntos.
În ciuda aspectului său fragil, căprioara poate atinge viteze de până la 60 km/h și poate parcurge distanțe considerabile. Pe fiecare picior există două copite despicate, care îi asigură stabilitate chiar și pe teren alunecos sau stâncos. Căprioara se mișcă ușor și elegant pe teren accidentat: sare peste tufișuri, sare peste copaci căzuți, înoată peste râuri repezi fără prea mult efort și urcă cu încredere pante abrupte.
Coada unei căprioare este scurtă – doar aproximativ 2 cm și aproape invizibilă, mai ales în blana deasă.
Culoarea și schimbările sezoniere
Aceste animale sunt adevărați maeștri ai contopirii cu mediul. Culoarea căprioarelor se schimbă în funcție de anotimp. Vara, blana este maro aprins, ceea ce ajută la contopirea culorilor ierbii uscate și ale frunzelor. Iarna, blana devine mai groasă și gri-maronie, protejând-o mai bine de frig și făcând-o mai puțin vizibilă pe fundalul pădurii sau al copacilor goi.
Iezi arată deosebit de emoționant – blana lor este maro închis, cu pete albe caracteristice pe laterale, care îndeplinesc o funcție de protecție. Aceste pete dispar pe măsură ce cresc.
O caracteristică importantă este o pată deschisă la culoare pe spatele corpului, care se numește "oglindă". Este clar vizibilă chiar și în tufișurile dese și îi ajută pe pui să-și urmeze mama.
Coarnele – cartea de vizită a masculilor
Doar căprioarele de gen masculin au coarne. Sunt scurte, ascuțite, de obicei cu trei procese. În fiecare an, coarnele cad și cresc din nou – acest proces este un indicator al stării fiziologice a animalului. Perioada de creștere a coarnelor începe iarna și durează până în primăvară.
Căprioarele în ecosistemul carpatic
În Carpați, căprioarele trăiesc în principal în păduri mixte și de conifere, preferând marginile pădurilor, poienile și zonele cu tufișuri dense, unde este mai ușor să se ascundă de prădători.
Caracteristici comportamentale ale căprioarelor:
- Maeștri ai camuflajului: datorită coloritului și mersului liniștit, animalele pot fi complet invizibile, ascunzându-se în tufișuri sau iarbă înaltă. Capacitatea lor de a reacționa rapid la pericol și de a fugi cu viteza fulgerului le face evazive pentru prădători.
- Viața privată: spre deosebire de cerbi, căprioarele se adună rareori în turme mari. De obicei, trăiesc singure, în perechi sau în grupuri familiale mici. Iarna, când hrana devine rară, se pot uni în grupuri mici pentru a căuta mai ușor hrană și a se proteja de prădători, cum ar fi lupii.
- "Lătratul de câine": când un căprior simte pericolul, scoate un sunet similar unui lătrat scurt, întrerupt. Acesta este modul său de a semnala o amenințare la adresa altor animale. Acest sunet poate surprinde un turist care se plimbă prin pădure, dar este doar o dovadă că te-ai apropiat de teritoriul său.
- Meniu gourmet: dieta căprioarelor este foarte diversă. Se hrănesc cu lăstari tineri de copaci și tufișuri, frunze, iarbă, fructe de pădure, ciuperci, ghinde. Pot mânca de până la 10 ori pe zi, ceea ce îi ajută să își mențină echilibrul energetic, deoarece stomacul lor este mic.
Căpriorul este un simbol al naturii sălbatice a Carpaților, al sufletului său blând și fragil. A-l privi înseamnă a atinge viața reală, primitivă a munților. Prezența sa în pădurile din jurul Bukovelului este o dovadă că inițiativele de mediu și o atitudine responsabilă față de natură dau roade. Este o reamintire a faptului că noi, ca vizitatori, trebuie să avem grijă de această lume fragilă, astfel încât să continue să rămână o casă pentru creaturi atât de frumoase.