

Pe măsură ce ne apropiem de stațiunea Bukovel, vârful muntelui Syniak se conturează impunător la orizont. Pentru călătorii de astăzi, este o parte pitorească a unui traseu îndrăgit, dar versanții săi ascund taine din vremuri străvechi. Povestea ne poartă într-o epocă în care munții aveau alți stăpâni, iar credința oamenilor putea muta sanctuare întregi sau le putea ascunde în adâncurile pământului.
Înainte de răspândirea creștinismului, în Carpați, vechilor zei le slujeau preoți păgâni cunoscuți sub numele de volhvi-dii. Ei o venerau pe Baba, o mare divinitate a apei, a aburilor și a culmilor montane. Se credea că ea umplea cu ape tămăduitoare râurile și torentele repezi ale munților și învăluia vârfurile Carpaților în nori. Apele limpezi aduceau viață și sănătate tuturor viețuitoarelor, în timp ce înălțimile munților îi apropiau pe oameni de Cer, îi îndemnau să contemple măreția lumii și îi fereau de hotărâri nechibzuite.
Sanctuarele închinate Babei se găseau pretutindeni în ținutul huțulilor. Urmele acestor vechi locuri sacre au rămas până astăzi în numele unor așezări, locuri și vârfuri montane. Lângă Kosiv se află satul Babyn Horodskyi, care poartă și acum acest nume. Baba se numește și un vârf al muntelui Strahora, unde s-a păstrat o piatră folosită odinioară pentru sacrificii. Între Yaremche, Vorokhta și Yasinia se găsește locul numit Babyna Yama. Același nume îl purta cândva și muntele Syniak, parte a masivului Gorgany, o regiune a Carpaților înalți alcătuită din trei culmi. Iar când ceața începe să se ridice printre munți, vestind vreme rea, localnicii spun și astăzi că "Baba fumează".
Veacuri la rând, oamenii munților i-au mulțumit Babei pentru darurile primite și au rugat-o să nu îi părăsească. Iar ea continua să dăruiască pădurilor, fântânilor, râurilor și pâraielor forța vitală care ținea în mișcare roata vieții.
Dar istoria și-a urmat cursul, aducând în munți o nouă epocă. Creștinismul lua treptat locul credințelor străvechi, iar reprezentanții noii religii și dregătorii principilor căutau să înlăture cât mai repede obiceiurile de odinioară. La îndemnul lor, fostul sanctuar a început să fie numit oficial "Baba cea Râioasă", o denumire menită să o discrediteze pe vechea protectoare și să îi întineze imaginea în ochii oamenilor. În tot ținutul circulau zvonuri că oștenii principelui distrugeau sanctuarele străvechi. Localnicii se vedeau prinși între două lumi: erau nevoiți să respecte noile legi ale statului, dar în suflet rămâneau legați de tradițiile păstrate de generații pe pământul lor.
Tradiția populară a păstrat însă amintirea unui miracol. Într-o dimineață, la revărsatul zorilor, oamenii din satele învecinate au văzut vârful muntelui învăluit într-o pâclă aurie. Vălul fermecat a acoperit muntele și sanctuarul până la amiază, apoi s-a risipit încet. Baba dispăruse, retrăgându-se în adâncurile pământului. Din acea zi, stâncile mari de pe munte au căpătat nuanțe albăstrii, de la albastru deschis până la albastru intens.
Cu timpul, pe versanți au început să crească arbuști scunzi, care și astăzi oferă fructe zemoase, de un albastru atât de închis, încât par aproape negre. Sunt afinele, cunoscute în graiul locului drept afyny. Oamenii le consideră darul Babei și cred că, prin ele, vechea protectoare continuă să vegheze asupra poporului său.
De atunci, urmând îndrumările preoților păgâni, oamenii munților au început să culeagă nu doar afinele, ci și frunzele arbuștilor, pe care le foloseau în scopuri tămăduitoare. Mai târziu, afinii s-au răspândit în întregul lanț carpatic, devenind adevărate comori ale munților și un simbol protector al lumii huțule.
Și în zilele noastre, oamenii munților încearcă să mănânce vara cât mai multe afine, crezând că astfel se pot feri de sărăcie. Tot ei obișnuiesc să pună crenguțe de afin sub covorașul de la intrarea în casă, pentru a ține departe persoanele răuvoitoare și invidioase.
Astfel, muntele Baba, parte eternă a masivului Gorgany, a primit numele sub care îl cunoaștem astăzi și pe care îl poartă de atunci – Syniak.